The Butterfly Effect
Ești elev de liceu în Cluj-Napoca și te preocupă protejarea mediului în care trăiești? Sau poate nu știi prea multe despre asta, dar ți-ar plăcea să afli prin activități cool și oameni interesanți? Atunci acest program este pentru tine!
Într-o lucrare prezentată la New Delhi în 1968, la Adunarea Generală a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale, inginerul silvic senegalez Baba Dioum a spus: „Până la urmă vom conserva doar ceea ce vom iubi, vom iubi doar ceea ce înțelegem și vom înțelege doar ceea suntem învățați”. Acesta este motivul pentru care am ales să le oferim tinerilor șansa să cunoască ceea ce avem de protejat.
Efectul fluturelui este schimbarea pe care sperăm să o producă acest proiect.
- 40 de elevi de liceu, selectați în baza dorinței de implicare, trăiesc experiențe în natură și află de la specialiști, prin ateliere și activități, despre provocările de mediu cu care ne confruntăm;
- ajutați de alți specialiști, mapează provocările de mediu la nivel local și gândesc soluții care să le adreseze;
- întorși în școlile lor, se transformă în agenți ai schimbării și implementează 20 de proiecte în care implică cel puțin câte 30 de colegi (600 în total);
- proiectele sunt publicate pe o platformă, pentru a putea fi replicate de oricare școală din municipiul Cluj-Napoca (nevoile mapate sunt locale) și luate ca exemplu de orice școală din România.
Prin acest model ne asigurăm că impactul este unul real și concret și se propagă asemenea cercurilor pe care le provoacă o piatră aruncată în apă și că proiectul va continua să producă efecte și după finalizare. Suntem încrezători în propagarea impactului acestui proiect, pentru că tinerii sunt mai receptivi la informație când aceasta este transmisă de alți tineri, iar schimbarea unor comportamente la tineri garantează adulți responsabili și implicați.
Locul pentru desfășurarea taberei pe care am intitulat-o Metamorfoza nu a fost ales la întâmplare: Ținutul Fluturelui Albastru, o microregiune de 12 comune de-a lungul Someșului Mic, este singurul loc din Europa unde sunt prezente toate cele patru specii de fluture Maculinea. Iar acest lucru se întâmplă datorită unei relații speciale între fluture-plantă-furnică-om-mediu nealterat și exemplifică echilibrul fragil care asigură supraviețuirea unei specii. Povestea fluturelui pe scurt: omida acestuia ademenește o anume furnică, pe care o parazitează „curtenitor” petrecând 11 luni în furnicar sub paza și grija sa. Faptul că Asociația Plaiuri Noi, partenerul de proiect a dezvoltat un adevărat brand de microregiune în jurul Fluturelui Albastru, arată un model de intervenție care, promovând unicitatea regiunii, militează pentru păstrarea unui mediu curat, pajiști cu înaltă valoarea naturală, produse locale sănătoase.
Calendarul proiectului:
-
Deschiderea aplicațiilor: 9 septembrie 2024
-
Închiderea aplicațiilor: 25 octombrie 2024
-
Selectarea participanților: 26 octombrie 2024
-
Anunțarea câștigătorilor: 26 octombrie 2024
-
Experiențe în natură, în proximitatea orașului: 28 octombrie – 4 noiembrie 2024
-
Experiențe în natură, în oraș, la sugestia participanților: noiembrie 2024 – iunie 2025
-
Tabăra Metamorfoza: 21-30 iunie 2025
-
Lansarea platformei cu proiecte de mediu gata de implementat: septembrie 2025
Proiectul este finanțat de Administrația Fondului de Mediu, prin „Programul privind educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului” și va fi implementat în perioada iunie 2024 – octombrie 2025.